Training

Cum poți să intervii în cazurile de bullying? Joc practic pentru educatori și învățători.

talent jar

Deşi orice copil, indiferent de particularitățile sale, poate să devină la un moment dat victimă a bullying-ului, copiii care sunt mai retraşi, mai timizi şi care au stima de sine scazută, mai degrabă pot să devină ținte ale celor care sunt bullies. Copiii puternici şi care au încredere în ei, sunt capabili să descurajeze comportamentele de tip bullying, chiar înainte ca acestea să înceapă.  Pe de altă parte, un copil care a fost la un moment dat victimă a comportamentelor de tip bullying, poate avea de suferit în ceea ce priveşte stima de sine şi încrederea în forțele proprii, chiar dacă, înainte de incidentele care l-au transformat în victimă, stima lui de sine nu punea neapărat probleme.

Intervenția imediată legată de stima de sine a copilului care este victimă a bullying-ului este esențială pentru ca acesta să nu îşi asume etichetele care i-au fost puse de cei care l-au atacat şi să nu se identifice cu ele. În abordarea acestui fenomen îngrijorător ca şi frecvenţã şi extindere, este deosebit de important să privim plenar actorii implicaţi. Cel care agresează este şi el în situaţia în care necesită atenţie şi se află într-o postură care impune corectarea comportamentului dar şi o atenţie sporită la cauzele care duc la bullying. Activitățile de grup sunt deseori benefice pentru toți actorii implicați în acest proces – bullies, bullied și martori.

Cadrele didactice, prin faptul că au contact zilnic cu copiii, au șansa unică de a observa și de a interveni în dinamica dintre copii pentru a contracara efectele bullying-ului și pentru a-i educa pe copii în direcția prevenirii acestui tip de comportament. Activitățile în cadrul grupei sau al clasei de copii pot să includă jocuri care să întărească stima de sine a copiilor, care să restabilească încrederea în sine a copiilor, în unicitatea lor și în forțele proprii. Pe acest fond copiii pot asimila mai ușor informații referitoare la acest concept de bullying, urmând să dezvolte apoi mai ușor abilități și tehnici de prevenire, evitare și apărare în fața incidentelor de acest gen.

Un joc simplu de realizat la grupă sau la clasă, care nu necesită materiale didactice costisitoare și nici abilități speciale de lucru cu copii, este Borcanul cu talente și calități.  Pentru acest joc, ai nevoie de  bilete de culoarea/culorile preferate ale fiecărui copil.  Fiecare bilet va ține loc de o calitate sau de un talent. Vei pregăti unul, două sau trei bilete pentru fiecare copil – în funcție de vârsta lor poți crește numărul biletelor care să reprezinte câte un talent sau o calitate. Vei lua câte unul/două bilete pentru tine și unul/două bilete pentru fiecare copil. Biletele tale le ții în mâna ta și biletele celelalte le dai în mâna fiecărui copil.  Vei afirma pentru început câteva lucruri despre tine, tot atâtea câte bilete ai în mână, după care îi vei invita pe copii, pe rînd, să facă la fel.  Este foarte important să îi ajuți să găsească exemple clare pentru fiecare afirmație, mai ales atunci când au dificultăți în a găsi cuvintele potrivite pentru talentul sau calitatea  pe care vor să le exprime. Când exemplul este găsit, dacă copiii nu știu încă să scrie, poți invita copiii să facă un semn pe bilet sau să pună o ștampilă.  Apoi puneți biletele, fiecare dintre voi, pe rând, într-un borcan transparent. La final, copiii vor vedea cum se umple borcanul și va fi concret și real pentru ei faptul că au multe calități și talente pentru care sunt prețuiți și valorizați, fiecare individual dar și la nivel de grup. Repetă jocul după câtva timp, adăugați bilete la același borcan, în altă zi, găsind exemple diferite pentru afirmații diferite sau pentru aceleași afirmații. Acest lucru îi va ajuta pe copii să vadă că mereu se dezvoltă.

Pe lângă faptul că acest joc ajută la dezvoltarea stimei de sine, la întărirea sentimentului de unicitate în fiecare copil, activitatea te va ajuta mult la managementul clasei sau al grupei, datorită faptului că prin aces joc, copiii  dezvoltă și apartenența la grup. Pentru a avea și mai multă inspirație, găsești mai jos câteva afirmații model pe care să construiești biletele împreună cu copiii.

  1. Sunt o persoană curajoasă. Am fost curajos atunci când ………..
  2. Sunt o persoană care se știe bucura. M-am bucurat atunci când ……
  3. Sunt un prieten bun. Atunci când ………. am fost un prieten bun.
  4. Pot să iau singur decizii. Am luat decizii atunci când …….
  5. Sunt iubit și mulți oameni țin la mine. Oamenii care mă iubesc sunt ………
  6. Sunt talentat. Ma pricep la următorul lucru ………….
  7. Îmi pasă de cei din jurul meu. Mi-a păsat mult atunci când ……….
  8. Îi ajut pe cei din jur. Odată l-am ajutat pe ……………………….

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic. Fenomenul este întâlnit încă de la vârsta preșcolară, între copiii de aceeași vârstă, colegii de grupă sau de grădiniță. Este un fenomen care interferează cu activitatea didactică și cu bunăstarea copiilor.

Echipa OFFA organizează pentru cadrele didactice cursuri de Management al clasei cu focus pe intervenția și prevenția în cazurile de bullying. Mai multe detalii poți solicita aici. 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s